Corespondența dintre Fadrusz János și Kincs Gyula. Documente inedite

De curând, în Biblioteca Documentară a Casei Corpului Didactic Sălaj – bibliotecă creată pe structura fostei biblioteci a Colegiului Reformat Wesselényi din Zalău, am găsit un plic, format A4, în care cineva a scris cu pixul Fadrusz. Pentru cei care cunosc fie și tangențial istoria orașului Zalău, numele Fadrusz nu este necunoscut. Este vorba despre sculptorul Fadrusz János (1858-1903), autorul unor statui monumentale, răspândite prin diferite orașe ale fostului Regat al Ungariei, dintre cele mai cunoscute sunt grupul statuar Matia Corvin de la Cluj sau grupul statuar Wesselényi din Zalău. Așa că un plic ce conține documente ce au legătură cu Fadrusz János nu poate decât să stârnească interesul oricărui iubitor al istoriei locale.

Contextul istoric

La cumpăna dintre secolele XIX și XX, în Regatul Ungariei, majoritatea localităților importante încercau să se ancoreze în trecutul istoric, alegându-și câte o personalitate reprezentativă. Cei din Comitatul Szilágy (Sălaj) s-au gândit la baronul Wesselényi Miklós (1796-1850), om politic liberal ce s-a bucurat de popularitate în rândul oamenilor simpli, români sau maghiari deopotrivă.

Nu vom insista asupra istoricului ridicării grupului statuar, proces început în jurul anului 1896 – anul Mileniului (împlinirea a 1000 de ani de la descălecatul ungurilor în bazinul Carpatic) – cu constituirea unui Comitet de Inițiativă ce și-a propus să ridice la Zalău un monument închinat baronului Wesselényi. Articole consistente pe această temă au apărut în revista de cultură Caiete Silvane: László László – „Grupul statuar Wesselényi din Zalău”; în suplimentul revistei Caiete Silvane intitulat „In memoriam Kincs Gyula”: László László –  „100 de ani de la dispariția lui Kincs Gyula”; Mirel Matyas – „Scrisorile lui Kincs Gyula”, Daniel Mureșan –  „Colegiul Reformat Wesselényi Zalău în cartofilie”; în suplimentul revistei Caiete Silvane intitulat „Fadrusz János și Zalăul”: Mirel Matyas – „Comemorarea lui Fadrusz János la Zalău”, László László – „Albumul memorial dedicat festivității de dezvelire în Zalău a statuii baronului Wesselényi Miklós”, Daniel Mureșan – „Zalăul a avut două statui semnate de Fadrusz”, Györfi – Deák György – „Imnurile de pe laturile Monumentului Tuhutum”, Lakó Eva – „Monumentul Turul din Zalău”. De asemenea, cu ocazia diferitelor aniversări / comemorări, au fost organizate la Zalău mese rotunde dedicate grupului statuar Wesselényi sau sculptorului Fadrusz János.

Odată semnat acordul dintre Comitetul de Inițiativă și Fadrusz János prin care acesta se angaja ca până la 1 iulie 1897 să finalizeze monumentul, sculptorul se oferă să execute gratis Monumentul Milenar al Zalăului. Acest monument, pe care însuși Fadrusz l-a numit „Altar păgân”, a fost dedicat lui Tuhutum (scris și Tühütüm) – unul dintre cei șapte conducători ai triburilor maghiare, cel care l-a învins pe ducele Gelou în anul 904 pe râul Almaș, la Porțile Meseșului. În mediile culturale maghiare din Sălaj, monumentul (distrus de comuniști în 1968) este cunoscut și sub numele Turul – denumire ce se referă la o pasăre mitologică (vultur). Legenda spune că Emese, soția lui Ügyek – unul dintre conducătorii de triburi a visat pasărea în timp ce era însărcinată cu fiul ei, Álmos (820-895), cel ce va deveni tatăl lui Arpád (845-907), primul conducător al Ungariei. Tot legenda susține că pasărea Turul ce a însoțit triburile maghiare ce au luat în stăpânire Bazinul Carpatic ar fi scăpat din gheare sabia deasupra locului unde se află azi capitala Ungariei, Budapesta. Iată așadar ce elemente cu putere de simbol în istoria maghiarilor avem în monumentul Tuhutum / Turul, ridicat de Fadrusz la Zalău! Acesta avea să fie inaugurat, în aceeași zi cu Grupul Statuar Wesselényi, acum 122 de ani, la data de 18 septembrie 1902 (înaintea inaugurării statuii regelui Matia Corvin de la Cluj).

Fadrusz János și scrierea runică

Scrierea runică este un tip de scriere atribuit vechilor popoare germanice stabilite în nordul Europei. Ipoteză conform căreia alfabetul runic ce conține 24 de semne grafice ar data din secolele IV-V a fost demontată recent de o descoperire a cercetătorilor norvegieni. Se pare că această formă de scriere ar fi mult mai veche. Există și un alfabet runic de proveniență mongolo-turcică (alfabetul Orhon) despre care se spune că ar sta la baza alfabetului maghiar vechi. Denumit în limba maghiară rovásírás (s-ar putea traduce ca și „scriere pe răboj”), alfabetul ce constă în 42 de idiograme, se pare că ar fi fost folosit în Transilvania și Ungaria până în secolul X, când Regele Ștefan cel Sfânt (Szent István) ar fi impus alfabetul latin. Recent, în Ținutul Secuiesc, scrierea runică a fost reactivată ca un element de identitate etnică a secuilor.

La fel cum există azi o polemică în cercurile cultural-lingvistice românești și maghiare, în legătură cu scrierea runică, tot astfel a fost și la începutul secolului XX. Fadrusz János era cunoscut pentru obsesia sa legată de scrierea runică, fiind alături de Király Pál (1841-1902) și Tar Mihály (1851-1938) – unul din cei care au dus o lungă polemică față de această scriere în presa vremii.

Profitând oarecum de mâna liberă care i s-a dat pentru realizarea Monumentului Tuhutum, Fadrusz a ținut să scrie pe laturile acestuia, 6 imnuri inspirate din Codexul Karacsay (în maghiară Karacsay Kódex) – un manuscris controversat datând de la 1600, redactat în totalitate cu caractere runice. Imnurile fac referire la Tuhutum (cântul I), la Dumnezeu (cântul al II-lea) și la rugăciunile taltoșului Cadar către Foc (cântul al III-lea), Pământ (cântul IV), Apă (cântul V) și Aer (al VI-lea cânt). Există mai multe variante în limba maghiară a acestor imnuri, dar și o traducere a lor în limba română, realizată de domnul Györfi – Deák György și publicată în Suplimentul Caiete Silvane intitulat „Fadrusz János și Zalăul”.

De altfel, cu puțin timp înainte să moară, în 1903, oficialitățile orașului Zalău îi conferă lui Fadrusz János titlul de cetățean de onoare. Diploma, ce avea să-i fie înmânată la Budapesta de o delegație de zălăuani, era redactată cu caractere runice. O imagine a acesteia a fost publicată în ediția din 25 ianuarie 1903 a ziarului Szilágy.

Documentele din „plicul Fadrusz”

Așa cum am precizat la început, documentele pe care vrem să vi le prezentăm succint, au fost găsite într-un plic format A4 pe care cineva a scris cu stiloul Fadrusz. O să folosim în continuare denumirea de „plicul Fadrusz” pentru a face referire la acesta. După cum o să vedem documentele reprezintă corespondența pe care Fadrusz János a adresat-o profesorului Kincs Gyula – pe atunci directorul Colegiului Reformat (a fost directorul școlii între anii 1897-1915) și redactor al ziarului Szilágy.

Concret, în „plicul Fadrusz” s-au păstrat trei scrisori în plicurile lor originale, două telegrame, o notiță pe o coală de hârtie, șapte pagini format A4 scrise cu creionul – toate acestea având scrisul olograf al lui Fadrusz János, dar și încă trei pagini A4 scrise cu cerneală neagră și trei jumătăți de coală A3 scrise cu cerneală albastră. Aceste ultime documente, deși păstrează stilul artistului par a fi scrise de altcineva. În linii mari, toate documentele au legătură cu preocuparea lui Fadrusz pentru scrierea runică.

Cronologic, primul document este o scrisoare recomandată expediată de la Budapesta la data de 17 martie 1900. Plicul, cu dimensiunile de 12 cm x 9,4 cm îi este adresat Onorabilului domn Kincs Gyula, directorul liceului și redactor al ziarului Szilágy și este francat cu două timbre, unul cu valoarea de 30 filleri și altul cu valoarea de 5 filleri. Interesant este faptul că scrisoarea a ajuns de la Budapesta la Zalău într-o zi, dovadă fiind ștampila oficiului poștal Zalău cu data de 18 martie 1900. Textul scris cu o hârtie cartonată cu filigran, invocă o scrisoare primită la care nu a răspuns în timp util, motiv pentru care își cere scuze. Scrisoarea a fost redactată la vila artistului din Naphegy, un cartier al Budapestei.

A doua scrisoare este expediată în luna octombrie 1902 din Roma. Pe plicul cu dimensiunile 14,3 cm x 11,2 cm, ziua expedierii scrisorii nu se distinge bine pe cele două ștampile. Se poate presupune însă că această scrisoare a fost trimisă după dezvelirea celor două statui din Zalău (18 septembrie 1902) și înainte de inaugurarea grupului statuar Matia de la Cluj (12 octombrie 1902). La Zalău, scrisoarea a sosit la data de 11 octombrie 1902, în preziua inaugurării statuii din Cluj. Plicul și hârtia pe care a fost redactată scrisoare poartă antetul hotelului Grand Hotel de Quirinal din Roma (azi un hotel de 4 stele din Piața Republica, aproape de Opera din Roma și Basilica Santa Maria Magiore). Dacă pe plic apare adresarea oficială „Nagyságos Kincs Gyula” (Nagyságos era o formulă de adresare care s-ar putea traduce prin onorabil sau stimabil), în conținut adresarea este familiară, semn că cei doi a depășit bariera protocolară. Scrisoarea începe cu formularea „Édes jó barátom!” care se poate traduce prin „Dragul meu prieten”. Reproducem în totalitate textul scrisorii:

Édes jó barátom!

A zilahi jegyzőkönyv kivonatát itt kaptam meg, és mondhatom, hogy végtelen boldoggá tett. Tudtam már a nagy kitüntetésről az újságokból, tudtam már a mi kedves polgármesterünk rendkívül szép és megtisztelő leveléből, és mégis úgy örültem a jegyzőkönyv kivonatnak, mintha először olvastam volna a rendkívüli kitüntetésről. Köszönöm szívem mélyéből azt a rendkívüli méltatást, amelyben engem indítványozó beszédedben részesítettél. Kérlek, üdvözöld azt a kedves társaságot, akikkel a Ridvalnál vacsorázni szoktunk érdekes és élvezetes disputatiók közt. Üdvözöld főképpen kedves főmérnök Miczák barátomat, aki engem kedvességekkel elhalmozott, és akinek azt eddig meg sem köszönhettem. Egy kérésem van hozzád: szegény Király Pál barátom nagyon kért, hogy azt az angol füzetet a rovásírásról hozzam vissza neki. Most, hogy oly tragikus módon elragadta a sötét szárnyú genius, nagyon szeretném visszaadni a hagyatékába (mert együtt marad a könyvtár), úgyszintén nagyon kérlek, küldd el azt a Tar-féle abc-t, amit ő saját kezével írt le nekem, azt meg én szeretném bírni emlékül. Ő szegény halála után nagyszerű elégtételben fog részesülni. Erről azonban még senkinek ne szólj. A két dolgot küldd el nekem postafordultával Fiuméba a Hotel Europába. Ott leszek egy pár napig. Ugye küldöd rögtön? Ölel híved Fadrusz

Scrisoarea exprimă pe de o parte recunoștința lui Fadrusz pentru onoarea ce i s-a făcut (probabil este vorba despre acordarea titlului de cetățean de onoare al Zalăului), iar pe de altă parte își exprimă regretul pentru trecerea în neființă a lui  Király Pál. De asemenea îi cere lui Kincs Gyula să-i trimită o carte ce i-a aparținut lui Király Pál, despre scrierea runică, dar și alfabetul Tar scris de mână. Solicită ca cele două documente să-i fie trimise la Hotelul Europa din Fiume (actualul oraș Rijeka, aflat până în 1918 în componența Imperiului Austro-Ungar).

Cea de a treia scrisoare, expediată de Fadrusz din Budapesta la data de 22 martie 1903 (sosită la destinație a doua zi, în 23 martie 1903), se referă din nou la scrierile lui Tar Mihály de pe monumentul Tuhutum: „Nagyon kérlek, küldd el nekem a két Tar írását (azt a 6 ívet vagy 8?), amellyel a Tühütüm felírását írták, ez most nagyon kellene és amint ismerlek, biztosan meglesznek még.” (”Te rog să-mi trimiți cele două scrieri lui Tar (cele 6 sau 8 foi?) cu care s-a scris inscripția de la Tühütüm, am mare nevoie de ele acum și cum te cunosc, sunt sigur că le ai”). Apoi, ca unui prieten, Fadrusz îi mărturisește lui Kincs Gyula că este pe punctul de a face o descoperire în legătură cu scrierea runică. Nu știm dacă sculptorul a apucat să-și facă publică descoperirea, în toamna anului 1903 acesta trecând la cele veșnice. Plicul în care se află scrisoarea are dimensiunile 13,4 cm x 17,3 cm, fiind francat cu un timbru cu valoarea nominală de 6 filleri.

Mai avem în „plicul Fadrusz” și două telegrame expediate din Cluj, probabil în anul 1902, după inaugurarea statuilor din Zalău. Se știe, în toamna anului 1902, Fadrusz a lucrat în paralel atât la Zalău cât și la Cluj. Într-una din telegrame, îi scrie lui Kincs Gyula: „Ezerszer köszönöm lelkes közreműködésedet. Fotográfus vegye fel Tuhutumot minden oldalról, homloknál,… -nél és mindkét szögletéről. Wesselényiről is kérek több képet. Mindent azonnal ide küldeni. Nyomtatványból is húsz darabot. Ölel Fadrusz”. Într-o traducere liberă, îl roagă pe Kincs Gyula să-i trimită poze cu Monumentul Tuhutum din mai multe unghiuri, și de asemenea cu monumentul Wesselényi. 

Într-o altă telegramă, expediată tot din Cluj, probabil în aceeași perioadă, Fadrusz insistă asupra fotografiilor. Nu știm ce fotografii i-au fost expediate, singurele pe care le cunoaștem, în număr de 8, au fost publicate în ziarul Szilágy în ediția din 5 octombrie 1902 dar și în albumul memorial „EMLÉKKÖNYV A NAGY WESSELÉNYI MIKLÓS BÁRO ZILAHI SZOBRÁNAK LELEPLEZÉSI ÜNNEPSÉGÉRŐL”  (”Albumul memorial dedicat festivităților de dezvelire în Zalău a statuii baronului Weselényi Miklós”) scrisă de Kapus Sámuel și publicat în anul 1903.

În „plicul Fadrusz” mai avem o notiță, scrisă pe o bucată de hârtie (jumătate de coală A4), pe care sculptorul scrie, poate, testamentul său în legătură cu polemica iscată în epocă pe baza scrierii runice. Fadrusz spune: „…nem akarok vitatkozni, csak alkotni.” („Nu vreau să polemizez, doar să creez”).

Mai avem, câteva pagini A4, scrise de Fadrusz János și corectate de cineva (să fie oare Kincs Gyula?). Este vorba despre articolul  „A magyar rovásírás” pe care Fadrusz l-a scris olograf, cu creionul, pe șapte pagini A3. Foarte probabil că, în contextul polemicii dintre Fadrusz, Tar și Pál, și în contextul scrierii cu caractere runice a imnurilor din Codexul Karacsay pe laturile monumentului Tuhutum, Fadrusz, în virtutea bunei prietenii pe care o avea cu Kincs Gyula, a ținut să publice în ziarul local Szilágy un articol. Într-adevăr, în ediția ziarului din 18 septembrie 1902, este publicat articolul lui Fadrusz. De precizat faptul că în ziar nu apare întregul articol, așa cum l-a lăsat scris sculptorul. Probabil din lipsă de spațiu, Kincs Gyula nu l-a publicat în întregime. Articolul mai apare și în ziarul Magyar Szó tot în 18 septembrie 1902. În schimb, în albumul memorial, cel amintit anterior, apare articolul complet. Chiar dacă nu aduce elemente de noutate – articolul fiind public încă din anii 1902-1903 – manuscrisul descoperit în „plicul Fadrusz” e extrem de valoros. Este, dacă vreți, o piesă de puzzle din tabloul istoriei orașului. 

Iată prima parte a manuscrisului lui Fadrusz: „Hogy elkészültem a Tuhutum emlékkel, úgy gondoltam, hogy legjobb lesz a névtelen jegyző szavait bevésni a kőbe, ahogy Tühütüm átmegy a Meszesen. Kerestem tehát olyan ódon betűformákat, amelyek legjobban illenének e régi történethez, így kerestem és akadtam rá Király Pál ősmagyar írásgyűjteményére és a Karacsay Codex gyönyörűséges régi hegedős énekeire. Ezek közül hatot választottam e kis pogány szobor oldalára, egy ének Tühütümről, egy ima Istenhez és Kádár táltos éneke a tűzhöz, vízhez, földhöz és lebegő éghez. Olvastam, olvastam őket, és mondhatom, hogy életemben vajmi ritkán voltam olyan boldog, mint ezen a napon. 

Tudom, hogy a tudósok egy része vitatja e kódex valódiságát, én e tudós vitával nem törődöm, mert nagyon egyszerűen látom a dolgot, éspedig így: Ha a Karacsay codex írója csak följegyezte a hagyományban élő sok hegedős éneket, aminthogy állítja, akkor megmentette számunkra egy ősi nagy poétánk gyöngyeit, ha pediglen ő maga vagy akárki is írta e gyönyörű imákat, nagy poéta volt ez a pogány lelkű magyar poéta, telisten teli őseink iránti lelkesedéssel és isteni ihlettel. Én előttem ez a lényeg.”

Prezentăm și traducerea acestui fragment, realizată de Györfi – Deák György „Când am terminat Monumentul memorial Tuhutum, m-am gândit că ar fi cel mai potrivit să cioplesc în piatră cuvintele Cronicarului Anonim care se refereau la trecerea culmii Meseşului. Prin urmare, am început să caut litere cu forme arhaice, care să se potrivească străvechii istorisiri. Ca urmare a cercetărilor întreprinse, am descoperit colecţia de scrieri maghiare vechi a lui Király Pál şi minunatele cântece de ceteră din Codexul Karacsay. Am ales şase dintre acestea pentru micuţa statuie păgână: un cântec despre Tuhutum, o închinare adresată lui Dumnezeu şi rugăciunile taltoşului Cadar către foc, apă, pământ şi văzduh. Le-am citit, le-am răscitit şi pot să vă spun că arareori am fost atât de fericit în viaţă ca în ziua respectivă. 

Ştiu că o parte dintre savanţi neagă originalitatea codexului. Nu mă interesează disputa cărturarilor. Privesc lucrul în cel mai simplu fel şi anume: dacă autorul Codexului Karacsay doar a notat cântecele de ceteră perpetuate de tradiţie – precum susţine – atunci el a salvat un şirag de mărgăritare ale marilor noştri poeţi; ori, dacă au fost compuse de el sau de un altul, atunci el sau celălalt a fost un mare poet, un stihuitor cu suflet de păgân, debordând de entuziasm faţă de strămoşii noştri şi de o inspiraţie divină. În cazul meu, asta e esenţialul.”

Ca o concluzie, considerăm importantă descoperirea „Plicului Fadrusz”. Poate ar trebui să ne aplecăm mai îndeaproape asupra acestor documente. O transcriere a lor în limba maghiară ar ajuta mediile culturale maghiare din Zalău, așa cum o traducere integrală a acestora ar ajuta mediile culturale românești. Până la urmă, suntem toți concitadini într-un oraș ce are o istorie îndelungată. Un oraș ce merită dat ca exemplu când vine vorba despre conviețuirea etnică.